Pasărea Colibri a încheiat Serbările Timişoreana de la Oradea. Pasărea a mai îmbătrânit şi a făcut burtă. Faţă de cealaltă pasăre celebră a muzicii româneşti, care se sinucide şi renaşte de câte ori vrea ciocu’ ei, Pasărea Colibri îmbătrâneşte firesc şi frumos. Dă în continuare din aripi, şi cutreieră ţara în lung, în lat şi pe diagonală. Cântă rar şi apăsat, cu tempo-ul pieselor mai scăzut decât în urmă cu 10-15 ani.
Ţara mea mi-a spus odată că trebuie să o iubesc şi să o apăr chiar cu preţul vieţii. Că indivizibilitatea şi neatârnarea ei depind în mod clar de mine şi că, aşa cum o apăr eu, o să mă apere şi ea pe mine. M-am făcut că nu înţeleg. Atunci, ţara mea s-a oprit din mersul ei înainte, m-a luat pe genunchi şi mi-a explicat mai pe îndelete. Mi-a povestit despre Decebal, Ştefan ce Mare, Mihai Viteazu, Tudor Vladimirescu şi Avram Iancu şi despre toate isprăvile pe care le-au făcut ei. Domnii aceştia, iuţi la mânie, au pus mâna pe arme şi au ucis aprig în stânga şi în dreapta, terminându-i pe toţi cei care vroiau un extras de C.F. din pământul sfânt al ţării. Au fost atât de viteji încât au ajuns în cărţile de istorie, de unde toată lumea a aflat de ei. Şi că eu trebuie să le urmez exemplul.
Berea Timişoreana a adus un plus de eleganţă pe piaţa serbărilor câmpeneşti din centrul Oradiei – standuri elegante, umbrele cochete, butoaie în formă de mese, personal selectat şi spălat, condiţii igienice de preparare şi servire a bucatelor. Din păcate, nici de data asta nu am scăpat de fumul de mici şi friptane. „Măcar ţine ţânţarii departe”, a observat o luminată minte de director de firmă. I-am dat dreptate instantaneu.
Prima trupă care a urcat pe scenă a fost Zero. O trupă tânără bună, entuziastă, de mare perspectivă, zic eu. Băieţii şi-au dorit prea mult să le ştim piesele pe de rost şi ar fi vrut să sărim întruna şi să le cântăm refrenele ca la Meneaito. Pe lângă asta, vocalistul ne-a tot pus să-i aplaudăm pe instrumentişti şi să-i găsim prietenă toboşarului. Eu i-am aplaudat după prima piesă şi la finalul recitalului. Între timp am fost curios să văd cam ce tricouri au venit la concert. Le puteţi vedea în galeria foto de mai jos.
Pentru cântarea Cargo m-am stabilit în faţa scenei din trei motive: 1. Acolo stau cei veniţi nu pentru mici şi bere, ci pentru concert. 2. E o zonă bună pentru fotografii. 3. În faţa scenei nu ajunge fumul de mici. Cargo a intrat în forţă cu Ziua vrăjitoarelor şi Anarhia şi a ţinut-o într-un ritm destul de bun până la Erată, piesa de final.
Această prezentare necesită JavaScript.
La Batacanda publicul a fost prins cu temele nefăcute şi fără fiţuici cu textul, dar şi-a scos pârleala la alte cântece, pe care le-a urlat împreună cu trupa. La piesa Dacă ploaia s-ar opri, Igrişan a cam şomat. Iată de ce:
Concertul s-a încheiat la 11 fix, de parcă la mixer s-ar fi aflat primarul Ilie Bolojan. N-ar fi exclus. O menţiune pentru Stage Expert, care a făcut un sunet atât de echilibrat şi bine compresat de parcă era de pe cd. A existat doar o mică scăpare la un solo de-al lui Adi Bărar, dar asta e doar pentru cârcotaşi.
La finalul concertului, Miti Chişvasi m-a rugat să-i fac o fotografie împreună cu trupa Cargo.
Serbările Timişoreana continuă azi, sâmbătă, 17 iulie, cu Zob şi Holograf, iar duminică, 18 iulie, cu Pasărea Colibri, în parcarea Independenţei. Rock on!
Un urs dat dispărut de familie în urmă cu o săptămână a fost găsit aseară, fără suflare, în apropierea unui bloc din cartierul Rogerius. Locuitorii din zonă spun că nu au auzit şi nu au văzut nimic suspect în ultimele zile. Cadavrul, acoperit cu pluş, a fost descoperit de către un locatar care îşi plimba câinele. Anchetatorii încearcă să determine cu exactitate când s-a produs tragedia şi în ce circumstanţe. Pe corpul animalului nu au fost găsite urme de violenţă. Familia din care provine ursul nu a putut fi contactată. Vom reveni cu amănunte. Atât deocamdată de la Oradea. La revedere.
E greu să te gândeşti la Alexandru Andrieş la modul nestatistic. Cel mai prolific compozitor şi interpret din România scrie melodii întruna. A avut an în care a scos şi trei albume. Eu, unul, am renunţat să le mai ţin socoteala, deşi le ascult cu mare plăcere şi atenţie. I s-a întâmplat chiar să uite de unele discuri lansate. Cu toate acestea, publicul i le-a primit pe toate, iar critici negative n-a prea avut. Deci, care e faza cu Andrieş?
După ce a stat câteva minute la masă aşteptând zadarnic un ospătar, omul s-a ridicat şi s-a dus la bar. Ne aflăm în anul 1992, într-o localitate simpatică din România. În barurile deschise peste tot ospătarii nu au fost inventaţi încă.
– O cafea, vă rog.
– Mică sau mare? întreabă frumoasa domnişoară de după tejghea.
TEXTE, FAZE SI POVESTI 