Câte au trebuit să se întâmple pentru ca Pasărea Rock să existe! Mai întâi a trebuit să fie Phoenix, apoi să plece Moni Bordeianu, să vină în locul lui Mircea Baniciu, să fugă trupa din ţară, iar Baniciu să rămână aici. A mai trebuit să pice Ceauşescu, să se întoarcă Phoenix cu Mani Neumann cu tot, să ardă şi să renască de câteva ori, apoi să apară Pasărea Colibri şi să se stingă după plecarea lui Moţu Pittiş, să se reactiveze Farfarello. Ah, şi încă ceva: să-i dea Nicu Covaci în judecată pe mai toţi foştii colegi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Baniciu poartă un tricou cu Abbey Road şi ochelari de soare a la Lennon. E singurul care a fost în toate cele trei „păsări” din muzica românească (Phoenix, Colibri, Rock). Kappl are un tricou negru cu logo-ul Pasărea Rock, din acelea care se vând la intrare cu 50 de lei. „Mă, da’ toate tricourile se fac pentru oameni cu burtă?” întreba cineva probând unul. Ţăndărică nu e omul t-shirt-urilor. Mereu elegant, e îmbrăcat cu o cămaşă neagră, descheiată macho la primii trei nasturi. Ei trei sunt Pasărea Rock.

E aglomeraţie mare pe mica scenă de la Window Pub. Alături de tripleta de bază se înghesuie mai tinerii invitaţi Mani Neumann, Vlady Cnejevici, Teo Boar şi Cristi Gram. Cu toţii au mai cântat în Oradea, dar niciodată în această formulă. Adunate, istoriile muzicale ale celor şapte fac de un letopiseţ. Dar istoria nu e de ajuns. Pasărea Rock dă un semn discret spre viitor. Spun discret pentru că, cel puţin în momentul de faţă, se bazează aproape exclusiv pe trecut.

Citeşte mai departe