Etichete
2008, AC DC, Blue Monday, Cristi Minculescu, Free, Iris, Led Zeppelin, Queen
Anul 2008. Despre starea de sănătate a lui Cristi Minculescu se auzeau tot mai multe zvonuri rele. Teama împânzise din nou lumea rockului. Se va termina? Când? Cum? Şi, mai ales, de ce? Apoi zvonurile au devenit oficiale, iar teama s-a făcut şi mai mare. Dar răul cel rău a trecut. Iar floarea de iris a mers mai departe. Însă doar ca să se ofilească altfel, într-un mod neanticipat de nimeni. O cronică veche de 5 ani, de la ultimul concert Iris în formulă completă la care am asistat (9 martie 2008, Blue Monday, Oradea). O cronică scrisă cu teamă.
Ce început surprinzător! Niciodată nu i-am auzit pe irişi deschizând un concert cu două balade („Noaptea” şi „Cine mă strigă în noapte?”). Îmi muşc buzele şi sper că noaptea din cântece nu prevesteşte nimic rău. Publicul, aparent rece la început, se încălzeşte treptat ca un diesel pornit iarna la drum lung. Se intră în ritm cu cel mai pur şi mai iubit hard rock românesc. Începe să fie bine!
Iris ştie să cânte oriunde. După 30 de ani de carieră şi proiecte dintre cele mai grandioase, cei patru nu se sfiesc să cânte în cluburi. Practic, de aici au pornit. Urechile sunt mai aproape, sunetul mai uşor de controlat. Dar şi publicul mai greu de urnit. Microfoniile nu sunt prilej de rictusuri. Fac parte din rock. Iar rockul începe să crească în seara noastră comună.
