Arhive etichetă: Oradea

Rodion, Syd Barrett de România [live in Oradea]

10 Vineri mai 2013

Posted by in Cronici concerte, Editoriale 7 Seri

≈ 3 comentarii

Etichete

, , , , , , , , , , ,

Rodion

Stau într-un fotoliu moale şi confortabil, cu garda mică la sol. Pe parchetul ce pot să-l ating cu mâna am o bere cam caldă. Şi aerul e cald, din ce în ce mai cald. Fumul de ţigară se îndeseşte, dar încă văd bine.

La 5 metri distanţă e scena din Moszkva Cafe. În mijlocul ei, îmbrăcat într-o geacă roşie, stă un om de a cărui existenţă nu ştiam acum o săptămână: Rodion Roşca.

Pe o masă ca din sufrageria bunicii, Rodion derulează benzi Orwo pe un magnetofon Tesla, pe care Dumnezeul magnetofoanelor a uitat să-l cheme la el. Între melodii ne vorbeşte de la un microfon suspendat.

În grămada vintage de pe scenă, cea mai hi-tech componentă, o boxă activă marca dB, e folosită pe post de scaun. Trebuie musai să fie un mesaj subliminal aici, îmi spun. E, categoric, cea mai ciudată întâmplare muzicală la care am asistat vreodată. Şi cea mai amuzantă.  Continuă lectura →

Emeric Imre – Nebunul de alb, la Oradea

23 Marți apr. 2013

Posted by in Cronici concerte

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , , , , , , ,

Emeric Imre e un folkist aflat, poate pe nedrept, în linia a doua a folkului românesc. Lipsit de expunerea unor Şeicaru, Olăraşu sau Sterian, clujeanul a preferat confortul diviziei B, de unde a scris până acum 280 de cântece, după declaraţiile sale. Ceea ce îl deosebeşte însă de ceilalţi oameni cu chitare este dragostea sinceră de poezie. Pentru el poeţii sunt poeţi, nu textieri, iar poeziile sunt poezii, nu doar texte de cântece. Emerich Imre a făcut parte din „boema clujeană a anilor ’80”, un celebru grup de prieteni poeţi, scriitori şi muzicieni (printre care se afla şi poetul orădean Emil Neşiu). A fost făcut parte din Cenaclul Flacăra şi este unul dintre artiştii care au continuat colaborarea cu cenaclul după 1990.

Emeric Imre

Emeric Imre

Emeric Imre şi-a susţinut spectacolul „Nebunul de alb” sâmbătă, 20 aprilie, la Hotelul Ramada din Oradea. Concertul, pus la cale de promotorul independent Lucia Bochiş, a adunat aproximativ 80 de spectatori – fani şi prieteni ai artistului, simpli melomani sau oameni ieşiţi sâmbătă seara în oraş. Un public poate un pic cam zgomotos pentru un concert folk, dar per ansamblu, atmosfera a fost agreabilă. Cel mai grozav a fost că gazdele de la Hotel Ramada au reuşit separarea fumătorilor de nefumători, fără să afecteze în vreun fel audiţia sau vizibilitatea. Admirabil!

Pentru un om care se foloseşte doar de chitară şi voce şi care a compus atât de multe cântece, Emeric Imre are un repertoriu foarte vast, fără urme de monotonie muzicală. Între cele 27 de cântece pe care le-a interpretat sâmbătă seara s-au auzit cuvinte scrise de Ion Minulescu, Nikita Stănescu, George Topârceanu, Dorin Tudoran şi, fireşte, Adrian Păunescu, marea dragoste poetică a folkistului. N-au lipsit nici cântece pe versuri scrise de Emeric Imre însuşi – „Gara”, „Ramuri de lumină”, „Mult prea mult”, Dincolo”.

Continuă lectura →

„A douăsprezecea noapte” sau O altă scrisoare pierdută

19 Marți mart. 2013

Posted by in Cronici teatru

≈ 4 comentarii

Etichete

, , , , , , , , ,

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Shakespeare și Caragiale ar fi fost prieteni foarte buni dacă s-ar fi întâlnit. Ar fi băut și s-ar fi distrat împreună, ar fi râs de cei din jur, probabil s-ar fi și contrazis uneori. Dacă ar fi avut cumva ideea să muncească împreună la un proiect, acela s-ar fi numit „A douăsprezecea noapte”.

Piesa care a avut premiera la Teatrul Regina Maria Oradea duminică, 17 martie, nu e plină de bățoșenia lingvistică a dlui Shakespeare, dar nici de țăcăneala balcanică pe care Mr. Caragiale a ridicat-o la rang de artă. Viziunea tânărului regizor Alexandru Mâzgăreanu, proaspătă și modernistă, combină foarte bine cele două ingrediente, rezultatul fiind o curgere fluentă a acțiunii pe scenă, fără timpi morți, fără momente de plictiseală, dar cu mult râs.

Continuă lectura →

Do the people have the right to know? (Digital Primitives live în Oradea)

12 Marți mart. 2013

Posted by in Cronici concerte

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , ,

598955_226295340845678_1801553089_n

Foto Adrian Căpușan (tindrummpics.blogspot.com)

Oamenii în vârstă au o anumită bucurie a vieții pe care un tânăr nu are cum să o intuiască, darămite să o atingă. Aceiași oameni în vârstă mai „suferă” de o gravă relaxare în fața sistemului/sistemelor, fapt care îi umple de pace interioară și dezinvoltură în relațiile cu ceilalți.

Pentru ei lucrurile au trecut, presiunea socială a dispărut, amenințările au ajuns glume, teama s-a dat peste cap și s-a transformat în râs în nas. Furiile s-au domolit, gloanțele s-au tras…

Le-au mai rămas doar cuvintele. Și muzica.

Continuă lectura →

Rocker, de Marian Crişan

24 Duminică feb. 2013

Posted by in Cronici filme

≈ 2 comentarii

Etichete

, , , , , , ,

„Rocker” are o poveste solidă, care poate prinde oriunde pe glob. Tatăl îi cumpără droguri fiului său, fără ca el să fie consumator. De ce o face? Care sunt motivele pentru care acceptă să-şi distrugă cu bună ştiinţă fiul?

Rocker poster

„Rocker” este un film apăsător, care presează bine pe psihic şi pe răbdarea unui cinefil neexperimentat. Are multă tensiune, dar o tensiune ţinută bine în frâu, care dă pe afară doar sporadic. O familie incompletă, disfuncţională, cu probleme atât de grave nu are cum să trăiască în pace şi armonie. Momentul în care tatăl frustrat se ceartă cu lumea întreagă şi cu propria-i ratare este ales strălucit – izbucneşte de la un conflict minor în trafic, eterna supapă de presiune socială. Tatăl urlă la şoferul neatent de parcă ar face-o în faţa oglinzii.

Mediul în care se desfăşoară acţiunea este frust, întunecat, depresiv. Momentele de contrast şi iluminare vin doar de la albul zăpezii, care inundă ecranul din când în când. Nu cred că Marian Crişan a ales întâmplător să filmeze iarna. Oricâtă mizerie ar fi într-o viaţă, contactul vizual cu o întindere nesfârşită de alb atenuează puţin problemele şi poate crea o boare de optimism. De aici vine şi cadrul care mi-a plăcut cel mai mult din tot filmul – drumul tatălui pe o câmpie acoperită de zăpadă. De altfel, întreaga peliculă este filmată admirabil. Cadrele trase din mînă dinamizează o acţiune statică, dar fără să obosească ochiul. Un 10+ pentru cadrul de final.

Continuă lectura →

1000 de motive să te omor de râs

20 Duminică ian. 2013

Posted by in Cronici teatru, Editoriale 7 Seri

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , , , ,

Sebastian Lupu şi Richard Balint

Sebastian Lupu şi Richard Balint în „1000 de motive să te omor” [foto Remus Toderici]

S-a râs bine aseară la varianta B* a spectacolului „1000 de motive să te omor„.

Motive au fost destule. În 59 de minute de spectacol s-a rostit cuvântul „pulă” de 57 de ori, de unde reiese cam o pulă/minut. La primele 10-20 de invocări s-a râs în hohote, dar, mai apoi, obişnuinţa a domolit reacţia spectatorilor şi le-a mutat ţinta râsului spre alte elemente, mai delicate. Cu toate acestea, piesa nu este un seminar de înjurături, ci tratează relaţia tensionată dintre doi fraţi, unul şef, celălalt simplu angajat al aceluiaşi cazino.

Continuă lectura →

Minoritariada. De cine râdem?

10 Joi ian. 2013

Posted by in Cronici teatru

≈ 5 comentarii

Etichete

, , , , ,

Erată

În textul de mai jos am folosit, la data publicării lui, expresia „ţigani autentici”, referindu-mă la câţiva dansatori pe care îi credeam de etnie rromă. Eroare! Domnii respectivi sunt dansatori profesionişti din Ansamblul Crişana din Oradea. Însă, prin meşteşugul dansului ţigănesc şi cu mustăţoaiele ce păreau autentice, m-au păcălit. Îmi cer scuze şi îi felicit. Las textul necorectat tocmai înspre lauda lor. 

„Ţiganiada„, prin punerea în scenă de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, nu este un spectacol despre ţigani. E un spectacol în care „ţiganii” de pe scenă sunt doar pretextul de a râde de noi înşine. Şi râdem cu poftă de toate tarele pe care le ducem în cârcă de sute de ani, lipsiţi de puterea de a ne lua cu ele la trântă. În fond, le suntem datori. Ţiganii sunt cei care ne fac pe noi, românii, să părem mai buni, superiori. Ei reprezintă partea noastră întunecată, neserioasă, leneşă, înşelătoare, nestatornică, de care nu putem scăpa. Aşa că râdem de toate cele, transformând piesa de teatru într-un monument al hazului de necaz.

Tiganiada

„Ţiganiada” nu este 100% un musicall, deşi se cântă şi dansează frumos şi elegant, pe muzică originală foarte bună. I-aş zice, mai degrabă, o tragi-danso-comedie. Are replici savuroase, în care s-au exploatat cam toate stereotipurile şi defecţiunile de limbaj ale etniei din titlu. Melodia vocii actorilor este plăcută, se opreşte exact la limita umorului, fără să treacă în zona în care inflexiunile ţigăneşti pot deveni enervante.

Continuă lectura →