07 Vineri mart. 2014
Posted in Cronici concerte
Etichete
2014, 8 Martie, Filarmonica de Stat Oradea, Gabriel Croitoru, George Enescu, Oradea, Romeo Rîmbu
Violonistul Gabriel Croitoru şi dirijorul Romeo Râmbu [foto dr. Ovidiu Bălănean, Facebook]
25 Marți feb. 2014
Posted in Întâmplări
Intru în local şi exclam „Uau!” Locul e de nerecunoscut. Vechiul restaurant a fost ras până la cărămidă, iar în locul lui s-a întrupat o cramă superbă. Luminoasă, aerisită, cu spaţiul bine gestionat, mobilată eficient, cu bun gust. Miroase a lemn, a nou. Mă plimb admirativ printre rafturi şi două asistente cu picioare lungi, îmbrăcate în negru, care îşi butonează telefoanele. Citesc câteva etichete de vin. Mă abordează o doamnă ce pare a fi patroana:
– Pot să vă ajut cu ceva?
– Nu, mulţumesc. Am intrat doar să văd locul.
– Bine. Uitaţi-vă liniştit.
– Am văzut că aţi deschis, dar nu am apucat să intru până acum. Vă felicit. Sunt impresionat.
– Mulţumim.
– Arată excepţional. Faceţi şi degustări de vinuri?
– Da, facem.
– Când e următoarea?
– Facem cam de două ori pe lună. Dăm anunţuri în presă.
– Trebuie să fiu membru la dvs?
– Nu, nu trebuie.
– Şi cum pot să vin la următoarea degustare?
– Puteţi să ne lăsaţi un număr de telefon. Dar… e o problemă.
– Ce problemă?
– Degustările se fac doar în limba maghiară.
20 Joi feb. 2014
Posted in Cronici concerte
Etichete
2014, Cluj-Napoca, Genesis, Mike & The Mechanics, Peter Gabriel, Phil Collins, Ray Wilson
Scoţianul Ray Wilson a început să fie cunoscut cu grupul Stiltskin. A devenit celebru în 1996, când a fost chemat în Genesis. Dar după un album şi un turneu s-a trezit pus pe liber. A avut puterea să o ia de la capăt de unul singur. A înregistrat până acum 10 albume solo, din care 6 live. În 2008 s-a mutat în Polonia, pentru că acolo locuieşte iubita sa. Unul dintre proiectele sale muzicale se numeşte Genesis Klassik. În 19 februarie 2014 a cântat la Cluj Napoca.
ASCULTĂ UN INTERVIU CU RAY WILSON [realizat împreună cu Daika Attila, de la Radio Transilvania Oradea]
Foto Alex Rotea
Nu a fost prima prezenţă a lui în România. Ray Wilson a mai cântat în 2011 la… Zilele Municipiului Turda (îmi cer scuze pentru punctele de suspensie, dar nu m-am putut abţine). La Cluj Napoca a fost invitat pentru un eveniment pe jumătate privat, pe jumătate public. Implicarea masivă a sponsorilor, organizarea ireproşabilă şi promovarea corectă a evenimentului au făcut ca sala Teatrului Maghiar să fie plină la capacitate.
Am intrat în sală la 8 fix şi am rămas surprins. Toate cele 900 de locuri erau ocupate, iar lumea aştepta într-o linişte ca de teatru începerea concertului. Am avut de aşteptat foarte puţin. Profesionist desăvârşit, Ray Wilson a redus la jumătate tradiţionalul sfert academic şi a intrat pe scenă la 8 şi 8 minute. A ţinut să vină la Cluj cu echipamentul tehnic complet, inclusiv pianul, şi propria instalaţie de sunet. A urmat un concert al surprizelor plăcute care a justificat fiecare bănuţ cheltuit.
16 Duminică feb. 2014
Posted in Cronici concerte
Etichete
Organizat în grabă, cu doar câteva zile înainte, concertul Kumm din Oradea a reuşit să umple sala de cântări de la Mozskva Cafe. Din cauza vecinilor degrabă făcători de reclamaţii, la Moszkva se cântă la ore de teatru sau operă, prea devreme pentru publicul ţintă, mai ales într-o seară de sâmbătă. Astfel că locul s-a umplut treptat – jumătate de sală la începutul concertului, sală plină spre final.
Ca la orice concert de lansare a unui nou album, setlist-ul a fost ocupat de cântecele de pe „A Mysterious Place Called Somewhere”. Aşadar, hiturile trupei au lipsit motivat. „Muzica ar trebui să te ducă în altă parte decât eşti tu fizic în momentul respectiv” spunea vocalistul într-un interviu, iar acesta pare să fie scopul declarat al albumului, al şaselea înregistrat în 17 ani de existenţă Kumm. Reacţia publicului a fost în general bună şi a crescut constant pe măsură ce curgeau cântecele.
21 Marți ian. 2014
Posted in Lansări de carte
Etichete
2013, Beiuş, Catedra cimitirului din deal, Colegiul Naţional Samuil Vulcan, Ioan Dărăbăneanu
Multe generaţii de beiuşeni vor savura această carte! Îi vor descoperi în paginile ei pe cei care le-au luminat începuturile în viaţă, pe o parte din dascălii mutaţi în cimitirul din deal. Cei mai tineri, care nu i-au prins la catedră, vor înţelege mai bine poveştile prietenilor mai mari, ale părinţilor, ale bunicilor. „Catedra Cimitirului Din Deal” este un prilej de emoţie şi bucurie nostalgică pentru toţi cei care şi-au format şi lăsat o parte din suflet acolo, în Alma Mater Beiusensis.
Lansată spre sfârşitul anului trecut, în chiar inima culturală a Beiuşului, Colegiul Naţional „Samuil Vulcan”, cu ocazia aniversării a 185 de ani de existenţă, cartea profesorului Ioan Dărăbăneanu, profesor de biologie care se certifică astfel şi în domeniul literelor, poate părea la prima vedere un simplu letopiseţ al profesorilor beiuşeni mutaţi la cele sfinte. Impresia, superficială, de altfel, se risipeşte de la primele pagini.
12 Joi dec. 2013
Posted in Cronici teatru
Etichete
2013, Alexandru Rusu, Daniel Vulcu, Ioana Dragoș Gajdo, Mel Brooks, Pavel Sîrghi, Producătorii, Richard Balint, Teatrul Regina Maria Oradea
Departe de a fi considerat un spectacol nereuşit, „Producătorii” aruncă o umbră peste teatrul din Oradea. O umbră care provine de la borul unei pălării prea mari pentru trupa „Iosif Vulcan”. Musicalul născut din filmul lui Mel Brooks este, trebuie să recunoaştem, greu de reprodus în provincie – cere voci profesioniste şi dansatori de mare talent, ingrediente pe care un teatru dramatic le poate oferi doar într-o oarecare măsură.
Sursă foto: www.defoto.ro
Dacă pui un elefant şi o maimuţă să facă un concurs de urcat în copac, elefantul va părea, cel mai probabil, un incompetent. Tot aşa, dacă nişte actori trebuie să facă ceva pentru care nu sunt pregătiţi, riscă să fie puşi într-o lumină nefavorabilă.
Marea problemă în „Producătorii” este cântatul. Deşi se achită în mod onorabil de sarcinile din scenariu, niciunul dintre actori nu reuşeşte să se ridice la nivelul cerut de partitură. Pe scurt, dacă nu s-ar fi cântat, am fi avut o comedie foarte reuşită. Aşa, am avut doar un muzical mediocru.
10 Marți dec. 2013
Posted in Cronici concerte
Etichete
2008, AC DC, Blue Monday, Cristi Minculescu, Free, Iris, Led Zeppelin, Queen
Anul 2008. Despre starea de sănătate a lui Cristi Minculescu se auzeau tot mai multe zvonuri rele. Teama împânzise din nou lumea rockului. Se va termina? Când? Cum? Şi, mai ales, de ce? Apoi zvonurile au devenit oficiale, iar teama s-a făcut şi mai mare. Dar răul cel rău a trecut. Iar floarea de iris a mers mai departe. Însă doar ca să se ofilească altfel, într-un mod neanticipat de nimeni. O cronică veche de 5 ani, de la ultimul concert Iris în formulă completă la care am asistat (9 martie 2008, Blue Monday, Oradea). O cronică scrisă cu teamă.
Ce început surprinzător! Niciodată nu i-am auzit pe irişi deschizând un concert cu două balade („Noaptea” şi „Cine mă strigă în noapte?”). Îmi muşc buzele şi sper că noaptea din cântece nu prevesteşte nimic rău. Publicul, aparent rece la început, se încălzeşte treptat ca un diesel pornit iarna la drum lung. Se intră în ritm cu cel mai pur şi mai iubit hard rock românesc. Începe să fie bine!
Iris ştie să cânte oriunde. După 30 de ani de carieră şi proiecte dintre cele mai grandioase, cei patru nu se sfiesc să cânte în cluburi. Practic, de aici au pornit. Urechile sunt mai aproape, sunetul mai uşor de controlat. Dar şi publicul mai greu de urnit. Microfoniile nu sunt prilej de rictusuri. Fac parte din rock. Iar rockul începe să crească în seara noastră comună.
TEXTE, FAZE SI POVESTI 