„Să ne comportăm cu televizorul ca şi cu frigiderul – să-l deschidem doar atunci când e necesar!”

„Doar porcării la televizor! Nu mai ai la ce să te uiţi!”, spune, cu dezgust, omul-telecomandă. Apoi schimbă canalul. Şi iar, şi iar, transformând tv-ul în orgă de lumini. Ajunge la 80 şi apoi o ia de la capăt. Nici prin cap nu-i trece să-l oprească pur şi simplu. Pentru el, butonul roşu de pe telecomandă e ca un declanşator nuclear. Dacă îl apasă, îi explodează realitatea paralelă în care trăieşte seară de seară şi nu-i mai rămâne decât să se confrunte cu propria viaţă.

Cel mai nedemocratic buton de pe telecomandă, butonul roşu de stop şi off, trăieşte o dramă de neînchipuit. Tocmai el, care iese atât de uşor în evidenţă, el, care mai demult era şeful celorlalte butoane, el este acum cel mai nefolosit. Sentimentul inutilităţii, accentuat de faptul că e el mai curat dintre toate, îl face să-şi ia câmpii. S-ar transfera la o tastatură, la un mobil, ceva, dar cine să-l angajeze aşa roşu? Pentru ca drama să-i fie completă, funcţia sa principală a fost preluată de butonul Timer, cel care programează oprirea automată.

Funcţia butonului roşu a fost, astfel, dezactivată. Rămasă fără opoziţie, cea mai populară mobilă de interior îşi face treaba cu noi după cum doreşte. Ştie că, pătimaşi cum suntem, preferăm să înjurăm, decât să evităm programele şi oamenii care nu ne plac. Nu ne vrea mai drepţi, mai buni sau mai deştepţi. În ciuda aparenţelor, televizorul e un mediu de comunicare exclusiv unidirecţional. Ne toarnă orice cu pâlnia în cap şi nu-l interesează ce avem de spus, decât dacă plătim 1,15 euro pe minut sau pe SMS.

Toate acestea se întâmplă din cauză că ne-am pierdut puterea de a opri singuri televizorul. Într-un desen animat, Didi, sora lui Dexter, cel cu laboratorul, se uită ore în șir la mira de control pe care scria „Defecţiune tehnică” râzând, plângând şi suferind de parcă ar urmări un film artistic. Nu mai avem mult până acolo! Cel mai mare hoţ al tuturor timpurilor vrea să ne fure orele şi să ne facă dependenţi de poveştile, dramele, certurile şi aventurile altora. În mare parte a reuşit.

Vă invit la luptă, camarazi! Cum? Să ne comportăm cu televizorul ca şi cu frigiderul – să-l deschidem doar atunci când e necesar!

Lucian Cremeneanu

(Şapte seri, 14 decembrie 2008)