Intru în local şi exclam „Uau!” Locul e de nerecunoscut. Vechiul restaurant a fost ras până la cărămidă, iar în locul lui s-a întrupat o cramă superbă. Luminoasă, aerisită, cu spaţiul bine gestionat, mobilată eficient, cu bun gust. Miroase a lemn, a nou. Mă plimb admirativ printre rafturi şi două asistente cu picioare lungi, îmbrăcate în negru, care îşi butonează telefoanele. Citesc câteva etichete de vin. Mă abordează o doamnă ce pare a fi patroana:

– Pot să vă ajut cu ceva?
– Nu, mulţumesc. Am intrat doar să văd locul.
– Bine. Uitaţi-vă liniştit.
– Am văzut că aţi deschis, dar nu am apucat să intru până acum. Vă felicit. Sunt impresionat.
– Mulţumim.
– Arată excepţional. Faceţi şi degustări de vinuri?
– Da, facem.
– Când e următoarea?
– Facem cam de două ori pe lună. Dăm anunţuri în presă.
– Trebuie să fiu membru la dvs?
– Nu, nu trebuie.
– Şi cum pot să vin la următoarea degustare?
– Puteţi să ne lăsaţi un număr de telefon. Dar… e o problemă.
– Ce problemă?
– Degustările se fac doar în limba maghiară.