Când am ieşit întâia oară din ţară, în 1991, nu am simţit libertate, ci doar bucurie şi curiozitate. Dar atunci când am trecut graniţa în Ungaria prima dată după eliminarea controlului la frontieră, aproape mi-au dat lacrimile de emoţie. Ghereta părăsită a vameşilor mi-a rămas mult timp pe retină ca simbol al unei normalităţi de care nu avusesem parte până atunci. Graniţa este o insultă pentru spiritul uman, pentru calitatea noastră auto-asumată de fiinţe superioare. Dar marele rău pe care ni-l fac graniţele nu este că ne ţin separaţi, ci că ne învaţă să ne dezvoltăm propriile noastre graniţe.

Din Beiuşul meu natal s-a născut săptămâna trecută petiţia online „Nu vrem imigranţi în Ţara Beiuşului!”. 224 de oameni aderaseră la cauză până vineri, doar jumătate dintre ei alegând să-şi facă numele public. „Să nu le permitem politicienilor să ni-i vâre pe gât pe imigranţi! Nu îi vrem în Ţara Beiuşului! Nu îi vrem în Bihor!”, se spune în motivaţia petiţiei. Mesajele unora dintre cei care au semnat sunt în ton cu tradiţionala intoleranţă românească: „Refugiaţii să stea în Musulmania lor!”, „România să iasă din UE!” sau „Musulmanii demolează tot ce ţine de credinţa noastră religioasă”.

Continuă lectura →