Iris, aeterna poveste

Etichete

, , , , , , ,

Anul 2008. Despre starea de sănătate a lui Cristi Minculescu se auzeau tot mai multe zvonuri rele. Teama împânzise din nou lumea rockului. Se va termina? Când? Cum? Şi, mai ales, de ce? Apoi zvonurile au devenit oficiale, iar teama s-a făcut şi mai mare. Dar răul cel rău a trecut. Iar floarea de iris a mers mai departe. Însă doar ca să se ofilească altfel, într-un mod neanticipat de nimeni. O cronică veche de 5 ani, de la ultimul concert Iris în formulă completă la care am asistat (9 martie 2008, Blue Monday, Oradea). O cronică scrisă cu teamă.

Iris Blue MondayCe început surprinzător! Niciodată nu i-am auzit pe irişi deschizând un concert cu două balade („Noaptea” şi „Cine mă strigă în noapte?”). Îmi muşc buzele şi sper că noaptea din cântece nu prevesteşte nimic rău. Publicul, aparent rece la început, se încălzeşte treptat ca un diesel pornit iarna la drum lung. Se intră în ritm cu cel mai pur şi mai iubit hard rock românesc. Începe să fie bine!

Iris ştie să cânte oriunde. După 30 de ani de carieră şi proiecte dintre cele mai grandioase, cei patru nu se sfiesc să cânte în cluburi. Practic, de aici au pornit. Urechile sunt mai aproape, sunetul mai uşor de controlat. Dar şi publicul mai greu de urnit. Microfoniile nu sunt prilej de rictusuri. Fac parte din rock. Iar rockul începe să crească în seara noastră comună.

Citeşte mai departe

Lucian Ban şi Mat Maneri, concert de sufragerie

Etichete

, , ,

Lucian Ban & Mat Maneri by George Staicu

Lucian Ban şi Mat Maneri, 3 decembrie 2013, Posticum Oradea (Foto: George Staicu)

Două năluci fluorescente se aleargă într-o pădure neagră, neagră ca noaptea. Se învârt printre copaci a hârjoană, hăituire, hărţuire. Sunt când aici, când dincolo, mişcate parcă de puterea gândului.

Din când în când se întâlnesc, accidental parcă, iar din contopirea lor de o clipă se naşte o explozie mai orbitoare decât soarele amiezii. Apoi se lasă iarăşi negura miezului de noapte, mai adâncă decât înainte, fundal perfect pentru alergătura lor continuă.

Din goana nebună, ajung la soşeaua ce taie pădurea în două. Un camion mare şi greu urlă înfundat şi lasă fum greu, pe care nu îl respiră nimeni. Le ucide cu farurile pentru o fracţiune de gând doar, căci ele îl învăluie ireal, se împreunează în spatele lui într-un fulger, după care dispar în cealaltă jumătate de pădure, neexplorată, virgină.

Acolo se vor iubi din nou, din joacă şi pasiune, cu dragoste şi ură. Când una se va stinge, cealaltă o va căuta, o va reaprinde şi o va duce mai departe. Mereu, mereu, până la o împreunare finală incertă.

Una dintre năluci este pianul lui Lucian Ban, cealaltă este viola lui Mat Maneri. Jumătăţile de pădure sunt cele două jumătăţi perfecte ale concertului de aseară, de la Posticum Oradea – concertul de promovare a LP-ului Transylvanian ConcertIar cuvintele de mai sus descriu imaginile care m-au bântuit în timp ce muzica se întâmpla în faţa mea. Un concert de living room, cu publicul pe scenă. Rafinat. Exclusivist. Superb. De neînţeles, de supra-simţit.

Lucian Cremeneanu

Gânduri de mamă

Etichete

Am întrebat ieri, pe Facebook, o veche şi bună prietenă, care a devenit mamă acum câteva luni, ce mai face. Răspunsul ei m-a copleşit şi m-a emoţionat atât de tare, încât i-am cerut voie să îl fac public. Îi mulţumesc pentru accept şi pentru că îmi este prietenă.

bebe

foto: bebelu.ro

[…] „Sufleteşte suntem foarte OK, iar Edan ne răpeşte în fiecare zi câte o nouă bucată din inimă, descoperim componente sufleteşti despre existenţa cărora nu aveam habar până la el.

Nu mi-aş fi imaginat niciodată că ceea ce poţi simţi pentru un copil este exact sentimentul acela proaspăt care te inundă când eşti îndrăgostit, chiar nu sesizez nicio diferenţă (mă rog, cu excepţia componentei sexuale, adică a „lust”-ului).

Citeşte mai departe

Leonce şi Lena – după premieră

Etichete

, , , , , ,

Când o să mergeţi să vedeţi „Leonce şi Lena” la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, lăsaţi-vă prejudecăţile şi stinghereala acasă sau la garderobă. Montarea lui Mihai Măniuţiu este vie, amuzantă şi foarte dinamică. Textele Adei Milea sunt inspirate, acide şi sensibile. Un spectacol care trebuie râs! Fără teamă, fără jenă! Cu aplomb şi hăhăituri!

Leonce si Lena

Foto Remus Toderici

Galerie foto

Nu întârziaţi la spectacol, fiindcă actorii vor fi deja pe scenă când intraţi în sală! O să-i descoperiţi treptat, unul câte unul, întinşi prin toate cotloanele scenei, încercând să vă introducă uşurel în atmosfera de lene generalizată, promovând şi preaslăvind „măreaţa capacitate de a sta degeaba”. Din textul original, scris de Georg Büchner acum 177 de ani, a rămas doar intriga. Abordarea de acum este proaspătă şi inovativă – dialogurile sunt nou-nouţe, cântecele aşişderea, scenografia colorată şi ingenioasă.

Citeşte mai departe

Guns N’Roses party în Oradea cu Hollywood Rose

Etichete

, , , , ,

O trupă intrată cam devreme în legendă, cu largul concurs al membrilor săi, bineînţeles, Guns N’Roses stârneşte în continuare mari pasiuni printre rockeri. Cei care i-au prins sunt nostalgici. Cei care nu i-au prins îi consideră deja monştri clasici. Chiar şi cei care nu se pot numi fani au dansat cel puţin o dată pe „Don’t Cry”. Dar pasiunea unora a fost atât de mare încât şi-au făcut o trupă-tribut şi le cântă piesele. Aşa a apărut formaţia maghiară Hollywood Rose.

Hollywood Rose 1

Galerie foto

Hollywood Rose a început aseară, 22 noiembrie, la Oradea, un mini-turneu românesc, ce mai include Arad (23), Târgu Mureş (24) şi Cluj Napoca (25). Evenimentul a fost găzduit de singurul club din oraş în care spiritul rock e la el acasă, Abyss Metal Pub. Înainte de primul riff de chitară, am făcut un scurt sondaj printre colegii de masă: „Cu ce melodie credeţi că vor începe?”

Eu, dacă aş fi în locul lor, aş începe cu ‘You Could Be Mine’, am mi-am dat cu părerea. Cu ‘Welcome To The Jungle’, a spus băiatul de vis a vis, îmbrăcat cu tricou cu GnR. Mda, posibil. ‘Knockin’ On Heaven’s Door’, zice fata din dreapta. Nu cred, prea e melodie de bis. ‘Paradise City’, a zis un alt băiat.Da, bună şi asta, n-ar fi exclus. Vedem noi.

Citeşte mai departe

Iubirea la negru

Etichete

Gli Amanti

Vi se pare uneori că în lume e prea puţină iubire? S-ar putea să fie doar o iluzie. Pare aşa din cauză că multe, mult prea multe din iubirile oamenilor sunt ascunse. Din duplicitate, din jenă, din convenţionalism, din comoditate, din paranoia, din teamă, alte frici sau interese neştiute.

Aceasta, dragii mei, este iubirea subterană. Iubirea la negru.

Continuă lectura

O seară cu Mircea Vintilă (La Hanul cu Noroc)

Etichete

, , , ,

Există multe feluri prin care un artist poate arăta că este un om şi un artist mare. Mircea Vintilă le-a folosit cam pe toate la întâlnirea cu orădenii de sâmbătă seara, 9 noiembrie, la Hanul Cu Noroc. 

Mircea Vintila

În primul rând, Mircea Vintilă şi-a gândit recitalul în două părţi perfect echilibrate, adresate ambelor categorii de public care îl urmăresc – publicul greu, iubitor de folk şi poezie, şi publicul mai comercial, care ciuleşte urechea doar la hituri. În prima parte, acustică, s-au auzit doar chitarele şi vocile. Mai tânărul Jul Baldovin a deschis ambele părţi cu câte două melodii proprii de pe un album proaspăt lansat. În a doua au intrat pe fir şi negativele, reinstrumentate şi reîmprospătate în studio.

Citeşte mai departe