Mai răstignim ceva sau…?

29 Miercuri sept. 2010

Posted by in Cronici teatru

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , , ,

Dacă Iisus ar reveni pe pământ, ar scăpa nerăstignit? Aceasta este întrebarea care mi-a ţinut companie în timpul spectacolului Proorocul Ilie, pe care l-am văzut ieri în Săptămâna Teatrului Scurt. Iar după ce am văzut piesa, am găsit şi răspunsul: categoric, nu! Suntem suficient de cretini ca să o facem din nou. Sau, cine ştie, pentru prima dată. Prostia, răutatea şi evul mediu permanent în care trăim ne duc spre un singur final, de neevitat: Hai, hopa sus pe cruce şi apoi plecăm acasă, că se face frig! Dar dacă nu îl găsim pe Iisus? Nicio problemă, batem în cuie pe altcineva. Nu contează pe cine, important e să curgă sânge. E evreu? Cu atât mai bine!

citeşte mai departe

Un scut împotriva nepăsării

23 Joi sept. 2010

Posted by in Editoriale 7 Seri

≈ 2 comentarii

În ţara unde toţi oamenii sunt răi şi se întâmplă numai nenorociri, în ţara în care toată lumea fură şi nimeni nu mai face fapte bune, mi s-au întâmplat, chiar astăzi, următoarele:

Conduceam pe o stradă din cartierul Nufărul. Am realizat că am trecut de blocul unde aveam treabă şi am căutat un loc unde să întorc. Când am urcat cu roţile din faţă pe trotuar, am auzit un discret „poc” dedesubt. Nu i-am dat atenţie şi am pornit în sens invers. După 20-30 de metri, un tip, care lucra ceva la o maşină pe marginea drumului, mi-a făcut semn să opresc.

– Ce s-a întâmplat?

– Ţi s-a desfăcut scutul şi freacă pe jos! m-a anunţat omul.

citeşte mai departe

Crazy little town called…

20 Luni sept. 2010

Posted by in Întâmplări

≈ 8 comentarii

Etichete

, , , , ,

La ieşirea din Salonta un bărbat stă la ocazie. Are vreo 30 de ani, poartă costum închis la culoare şi o mustaţă de începător. Opresc să îl iau. Văzut de aproape nu pare român. Aş zice că e polonez. Sau o fi ceh? Urcă la bord fără un cuvânt.

– Centura, zic şi trag cu degetul de a mea ca să mă fac înţeles.

– Jaj, igen! Köszönöm!

Am elucidat dilema cu naţionalitatea. Tocmai când mă întreb unde o vrea să meargă, îmi arată pe o linie suspendată în aer trei puncte consecutive:

citeşte mai departe

Tramvaiul anotimpurilor

09 Joi sept. 2010

Posted by in Editoriale Jurnal Bihorean

≈ Un comentariu

Tramvaiul anotimpurilor era foarte la modă în oraş. Să prinzi un loc liber era semn de noroc nebun. Oamenii se înghesuiau în staţii pentru a încerca altceva, mereu altceva. Undeva în oraş era iarnă, cu frig şi factură la întreţinere mare. Dar, cu preţul unui bilet dus-întors, scăpau de tremurat pentru câteva ore sau pentru o zi întreagă.

În centru ningea. La următoarea staţie era soare strălucitor şi fuste scurte. La următoarea te întâmpina miros de struguri copţi, era ruginiu şi stătea să plouă. După încă o staţie te întâlneai cu băbuţe scumpe care vindeau ghiocei nevinovaţi. Era o nebunie! Oraşul ajunsese celebru în lumea întreagă pentru versatilitatea anotimpurilor.

Continuă lectura →

O idee pentru fanii Seinfeld

06 Luni sept. 2010

Posted by in Prostii

≈ 5 comentarii

Etichete

Dacă aş fi în echipa de producători a serialului „Seinfeld” le-aş propune următoarea afacere: fanii să poată reînregistra anumite scenete din serial împreună cu actorii originali.

Vrei să fii Jerry, George, Elaine sau Kramer? Ori Newman, Mr. Peterman, Uncle Leo sau Estelle Costanza? Se rezolvă! Îţi alegi scena, ţi se calculează preţul (în funcţie de durată, decoruri, număr de actori etc), marchezi banul la casierie, înveţi textul (de parcă nu l-ai şti pe de rost) şi treci la filmare. Primeşti materialul pe dvd, cu tot cu râsetele din fundal, după care poţi să te făleşti o viaţă întreagă că ai jucat în Seinfeld.

O triplă întrebare pentru fanii Seinfeld: care personaj ai vrea să fii, care scenă ai vrea să o filmezi şi cât ai fi dispus să plăteşti?

P.S. Ideea mi-a venit urmărind materialul acesta. Mulţumesc, Moniq!

Mânca-te-ar Skype-ul!

31 Marți aug. 2010

Posted by in Editoriale Jurnal Bihorean

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , ,

Nu mai reţin dacă expresia asta mi-a venit în somn sau la finalul unui proces cognitiv. Cert e că mi s-a părut că am inventat cel mai nou blestem al societăţii moderne în care supravieţuim. Blestemul singurătăţii.

Pentru cei care îi au departe pe cei dragi, Skype-ul a apărut ca o binecuvântare. Facturile de telefon au scăzut, timpii de convorbire au crescut, iar impresia că cel de departe e mai aproape, chiar lângă tine, a devenit mai pregnantă.

Iluzia e fabuloasă! Drama celui plecat departe şi drama celui rămas acasă se întrepătrund sub ascunzişul bucuriei comunicării, a comunicării gratuite în special. Dar, cu cât vorbesc mai mult, dorurile li se amplifică, iar cel plecat nu se poate rupe de acasă. Nici cel rămas nu se împacă mai bine cu absenţa celuilalt. Se nasc imagini virtuale ale persoanei-lipsă, biete proiecţii de oameni privesc cu ochii pierduţi un monitor.

citeşte mai departe