Filarmonica orădeană i-a dedicat concertul de joi, 10 octombrie 2013, regretatului Ervin Acél, dispărut în 2006. Prezentă la eveniment, soţia marelui dirijor a anunţat că vrea să doneze Filarmonicii toate partiturile şi întreaga zestre muzicală a soţului dumneaei. Un anunţ îndelung aplaudat de spectatori. Spectatori care, din nou, au fost puţini. Prea puţini.

Doamna Acél îl anunţă pe directorul Filarmonicii că intenţionează să doneze instituţiei opera muzicală a soţului ei

Mă aşteptam să văd măcar la acest concert sala plină, în condiţiile în care Ervin Acél, care a dirijat aici 35 de ani, a fost cunoscut, iubit şi respectat de toţi melomanii din Oradea. Şi, totuşi, sala a fost mai mult goală decât plină.

Pentru mine, acesta a fost semnalul cât se poate de limpede că Filarmonica trebuie să accelereze mai mult înspre viitor. Un viitor care nu sună şi nu se vede bine dacă nu se vor găsi modalităţi de atragere de spectatori noi şi, mai ales, a publicului tânăr. Respectarea trecutului este esenţială în viaţa unei entităţi culturale, iar prin expresia „accelerare înspre viitor” nu îndemn la neglijarea lui.

Orchestră bună, sală frumoasă, scaune confortabile, repertoriu divers, invitaţi de prim rang există la Oradea. Deşi obligatorii, aceste condiţii nu sunt şi suficiente. Vremurile în care câteva afişe şi o casă de bilete erau de ajuns pentru un concert au trecut de mult. Acum trebuie făcute eforturi mult mai mari pentru aducerea oamenilor într-o sală de spectacole. Se întâmplă şi la alte genuri muzicale mai uşoare, mai comerciale.

Citeşte mai departe