• About Lucian Cremeneanu
  • DJ Lulu Cremeneanu, Oradea
  • cremeneanu.ro
  • Welcome to My Paradise

TEXTE, FAZE SI POVESTI

~ de Lucian Cremeneanu

TEXTE, FAZE SI POVESTI

Arhive etichetă: Oradea

O nouă degustare, o nouă desfătare

30 Vineri iul. 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Teste, degustări, încercări

≈ Un comentariu

Etichete

Budureasca, Centrul de Cultură şi Civilizaţie a Vinului, Enoteca Millesime, Oradea

La Enoteca Millesime din Oradea a curs din nou vinul. Din sticle, din carafe, din suflet. Centrul de cultură şi civilizaţie a vinului a adus joi seara la Oradea un nume nou pe piaţa vinurilor – Budureasca. Doar numele este nou, deoarece vinul în sine se face de mulţi ani, dar sub altă denumire. Pentru că North Ridge şi Idle Rock nu sunau prea atractiv li s-a spus Budureasca şi Origini. Aşa ceva să tot pui pe masă. Mai ales că ambele vin de la Dealu Mare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Unul dinte cei mai importanţi somelieri din România, Sergiu Nedelea, a vorbit o seară întreagă despre vinurile acestea. Şi-a tras sufletul doar cât timp îl mai completa degustătorul orădean Dorin Popa. Spre deosebire de degustările precedente, când se testau 5 feluri de vin, de data aceasta s-au testat 7. Un pic cam mult pentru degustători neprofesionişti. După primele două-trei începi să-ţi pierzi capacitatea de analiză şi „disecare” a gustului. Poate de aceea, primul vin din lunga listă, Feteasca albă din 2009, mi-a provocat o plăcere imensă. Rose-ul din 2009 care i-a urmat (ştiaţi că roze-ul este considerat de către francezi un vin de o zi sau de o noapte?) a început urcuşul către vinurile grele.

citeşte mai departe

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...

Păţania unei prietene

26 Luni iul. 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Întâmplări

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Oradea, Paşaport, Universitatea Oradea

O prietenă care predă la universitate trebuia să plece la o sesiune de comunicări ştiinţifice în străinătate. Nu s-a dus din cauză că nu i-a fost gata la timp paşaportul, deşi a depus actele cu mult timp înainte. E convinsă că a fost sabotată de una din angajatele de la Paşapoarte, care i-a reproşat profesoarei că n-a lăsat-o să copieze la un examen pe vremea cand era studentă.

Cine e omul negru aici? Angajata de la paşapoarte, care nu şi-a facut treaba, sau profesoara, care şi-a făcut-o?

(21 noiembrie 2009)

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...

DJ de sinistraţi

21 Miercuri iul. 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Întâmplări

≈ Un comentariu

Etichete

DJ, Oradea

100 de copii din zonele afectate de inundaţii din Moldova au venit în Oradea pentru o vacanţă organizată special pentru ei de Prefectura Bihor. Cabinetul prefectului le-a pregătit tot felul de activităţi în timpul celor 10 zile cât le durează sejurul. Când am fost sunat să le organizez pro-bono o discotecă în aer liber la şcoala unde sunt găzduiţi, am acceptat fără ezitare.

„Unii dintre ei au venit doar cu hainele de pe ei”, mi-a mărturisit Florin Ardelean, consilierul de presă al prefectului. Cu toate acestea, copiii nu au arătat nicio secundă că ar fi demni de milă. Dezinvoltura pe care copilăria o sădeşte în noi (pentru ca mai târziu să fie pusă la zid şi reprimată de către sistem) le-a păstrat privirile senine şi bucuria sinceră. Copiii, de la clasa a III-a până la a VIII-a, au dansat şi s-au distrat timp de 3 ore şi au aplaudat când seara s-a terminat. Le-a plăcut şi Inna şi Puya, şi DJ Project şi Rednex. Doar câţiva mi-au cerut manele, iar când i-am ascultat, surpriză plăcută, ringul s-a cam golit. La dansul pinguinului, în schimb, a dansat aproape toată lumea. Cel mai puternic mi-a rămas în minte hora cât tot terenul de baschet, încinsă la un cântec de petrecere moldovenesc în care s-au prins toţi, până la ultimul.

Am oprit muzica la ora 11, deşi copiii ar fi vrut mai mult. Dar, vecina care a sunat la poarta şcolii a ameninţat că va chema poliţia dacă o mai deranjăm cu muzica.

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...

Pasărea Colibri – cântare de serbare (FOTO)

19 Luni iul. 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Cronici concerte

≈ 2 comentarii

Etichete

Concerte, Florian Pittiş, Marius Baţu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Oradea, Pasărea Colibri, Pink Floyd, Poesis, Vladi Cnejevici

Această prezentare necesită JavaScript.

Pasărea Colibri a încheiat Serbările Timişoreana de la Oradea. Pasărea a mai îmbătrânit şi a făcut burtă. Faţă de cealaltă pasăre celebră a muzicii româneşti, care se sinucide şi renaşte de câte ori vrea ciocu’ ei, Pasărea Colibri îmbătrâneşte firesc şi frumos. Dă în continuare din aripi, şi cutreieră ţara în lung, în lat şi pe diagonală. Cântă rar şi apăsat, cu tempo-ul pieselor mai scăzut decât în urmă cu 10-15 ani.

citeşte mai departe

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...

Zero + Timişoreana = Cargo

17 Sâmbătă iul. 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Cronici concerte

≈ Un comentariu

Etichete

Cargo, Concerte, Oradea, Timişoreana, Zero

Berea Timişoreana a adus un plus de eleganţă pe piaţa serbărilor câmpeneşti din centrul Oradiei – standuri elegante, umbrele cochete, butoaie în formă de mese, personal selectat şi spălat, condiţii igienice de preparare şi servire a bucatelor. Din păcate, nici de data asta nu am scăpat de fumul de mici şi friptane. „Măcar ţine ţânţarii departe”, a observat o luminată minte de director de firmă. I-am dat dreptate instantaneu.

Prima trupă care a urcat pe scenă a fost Zero. O trupă tânără bună, entuziastă, de mare perspectivă, zic eu. Băieţii şi-au dorit prea mult să le ştim piesele pe de rost şi ar fi vrut  să sărim întruna şi să le cântăm refrenele ca la Meneaito. Pe lângă asta, vocalistul ne-a tot pus să-i aplaudăm pe instrumentişti şi să-i găsim prietenă toboşarului. Eu i-am aplaudat după prima piesă şi la finalul recitalului. Între timp am fost curios să văd cam ce tricouri au venit la concert. Le puteţi vedea în galeria foto de mai jos.

Pentru cântarea Cargo m-am stabilit în faţa scenei din trei motive: 1. Acolo stau cei veniţi nu pentru mici şi bere, ci pentru concert. 2. E o zonă bună pentru fotografii. 3. În faţa scenei nu ajunge fumul de mici. Cargo a intrat în forţă cu Ziua vrăjitoarelor şi Anarhia şi a ţinut-o într-un ritm destul de bun până la Erată, piesa de final.

Această prezentare necesită JavaScript.

La Batacanda publicul a fost prins cu temele nefăcute şi fără fiţuici cu textul, dar şi-a scos pârleala la alte cântece, pe care le-a urlat împreună cu trupa. La piesa Dacă ploaia s-ar opri, Igrişan a cam şomat. Iată de ce:

Concertul s-a încheiat la 11 fix, de parcă la mixer s-ar fi aflat primarul Ilie Bolojan. N-ar fi exclus. O menţiune pentru Stage Expert, care a făcut un sunet atât de echilibrat şi bine compresat de parcă era de pe cd. A existat doar o mică scăpare la un solo de-al lui Adi Bărar, dar asta e doar pentru cârcotaşi.

La finalul concertului, Miti Chişvasi m-a rugat să-i fac o fotografie împreună cu trupa Cargo.

Serbările Timişoreana continuă azi, sâmbătă, 17 iulie, cu Zob şi Holograf, iar duminică, 18 iulie, cu Pasărea Colibri, în parcarea Independenţei. Rock on!

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...

Andrieş, omul fără emoţii

16 Vineri iul. 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Cronici concerte

≈ 2 comentarii

Etichete

Alexandru Andrieş, Blue Monday, Concerte, Maria Ioana Mântulescu, Oradea, Radio Sonvest

DSC_2364 crop

E greu să te gândeşti la Alexandru Andrieş la modul nestatistic. Cel mai prolific compozitor şi interpret din România scrie melodii întruna. A avut an în care a scos şi trei albume. Eu, unul, am renunţat să le mai ţin socoteala, deşi le ascult cu mare plăcere şi atenţie. I s-a întâmplat chiar să uite de unele discuri lansate. Cu toate acestea, publicul i le-a primit pe toate, iar critici negative n-a prea avut. Deci, care e faza cu Andrieş?

Continuă lectura →

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...

Jesus Christ Megastar

14 Miercuri iul. 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Editoriale

≈ Scrie un comentariu

Etichete

2008, Șapte Seri, Megastar, Oradea

O domnişoară pe care o cunosc încearcă zadarnic să nu se mai uite la Megastar. Îşi recunoaşte viciul cu candoare şi culpabilitate, ca un om slab şi parţial resemnat. O doare faptul că niciodată părerile ei nu coincid cu cele ale juriului. Plânge în taină împreună cu candidaţii nedreptăţiţi şi marcaţi pe viaţă. Apoi se jură că nu se mai uită niciodată, chiar de-o fi foc. Dar jurământul expiră în prag de ediţie nouă şi legătura viciată continuă. Asemenea ei, sunt mulţi alţii, prea preocupaţi de propriul divertisment ca să observe esenţialul.

Megastar nu este un concurs muzical! Megastar este un show de divertisment, care foloseşte muzica doar ca pretext. Megastar nu îşi propune să lanseze hituri sau vedete, dar, dacă se întâmplă asta, nu se opune. Vrea doar să facă show, uneori cu orice preţ, pentru a-şi obţine scopul principal: sfânta audienţa. Cea care plânge, suferă, se bucură, comentează, fredonează, mai şi râde uneori, dar înghite publicitate din orice poziţie.

Delictul cel mai grav este că Megastar îi învaţă pe oameni că doar locul 1 contează. Îi poleieşte cu aur pe câştigători şi îi distruge pe cei de la locul 2 în jos. Clasamentul concursului are un singur loc – primul. În rest există doar loseri. Efectul pe termen lung poate fi devastator. Copiii nu se vor mai apuca de cântat din drag de muzică, ci doar pentru a ajunge pe locul 1, asumându-şi din start riscul eşecului. Un eşec care începe chiar de la locul 2.

Titlul emisiunii este la fel de umflat cu pompa precum aspiraţiile participanţilor. Nu era suficient cuvântul „star”. Trebuia să se exagereze şi s-a ajuns la „Megastar”. Urmează, logic, „Ultra-Megastar”, „Hyper-Megastar” şi, atunci când audienţa emisiunii va atinge valori minime, se va scoate din joben denumirea supremă: „Ultra-Mega-Hyper-Super-Megastar”. Să auzi acolo hituri!

(7 seri, 26 august 2008)

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...
← Articole mai vechi
Articole mai noi →
  • Vezi profilul luciancremeneanu pe Facebook
  • Vezi profilul @cremeneanu pe Twitter
  • Vezi profilul lucian-cremeneanu-22a97a82 pe LinkedIn

Introdu adresa de mail şi vei primi o notificare pentru conținut nou.

Alătură-te celorlalți 759 de abonați.

Citite recent:

  • A.G. Weinberger - Gringotronic, cronică neromanțată
    A.G. Weinberger - Gringotronic, cronică neromanțată
  • Cartea "Welcome to My Paradise"
    Cartea "Welcome to My Paradise"
  • My my my... Maitreyi
    My my my... Maitreyi
  • Sărbători (destul de) fericite
    Sărbători (destul de) fericite
  • Mai bine gay decât Gray!
    Mai bine gay decât Gray!

Categorii

  • Advertoriale (4)
  • Întâmplări (21)
  • Blog de dog, by Didi (13)
  • Cronici albume (5)
  • Cronici concerte (105)
  • Cronici filme (24)
  • Cronici spectacole (9)
  • Cronici teatru (60)
  • Călătorii (26)
  • Diverse (5)
  • Editoriale (21)
  • Editoriale 7 Seri (18)
  • Editoriale Bihoreanul (164)
  • Editoriale Jurnal Bihorean (8)
  • Foto (49)
  • Gânduri (8)
  • Guest posts (14)
  • Interviuri (10)
  • Lansări de carte (3)
  • Life in Bali (25)
  • Muzica (6)
  • Povești (17)
  • Prostii (33)
  • Teste, degustări, încercări (16)
  • Umanitare (1)
  • Welcome to My Paradise (3)

DJ Lulu Cremeneanu

DJ Lulu Cremeneanu
DJ Nunta DJ Party DJ Majorat DJ Banchet Sonorizare Oradea Bihor Cronici Muzicale Cronici Culturale Oradea Cronici Concerte Cronici Spectacole Bihor Jurnalist Independent

Perpetuum Comic Urzica

Perpetuum Comic Urzica

Ultimele comentarii

Avatarul lui Necunoscut21 de rubini – 21 de… la ”Dimineața care nu se va sfârș…
Avatarul lui Tarasca DaoTarasca Dao la Maşina timpului
Avatarul lui NecunoscutBlatist la Garbarek… la Este Djabe o trupă prea mare p…
Avatarul lui Lucian CremeneanuLucian Cremeneanu la Blatist la Garbarek
Avatarul lui MirelMirel la Blatist la Garbarek

Didi – blog de dog

Didi – blog de dog

Awa Rolls Jaluzele Oradea

Soluţii Web

cremeneanu.com

RSS Feed RSS - Articole

RSS Feed RSS - Comentarii

Case Apartamente Chirii Terenuri Oradea Bihor

Arhive

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Abonează-te Abonat
    • TEXTE, FAZE SI POVESTI
    • Alătură-te celorlalți 186 de abonați
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • TEXTE, FAZE SI POVESTI
    • Abonează-te Abonat
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...
 

    %d