Roger Waters (photo credit: rogerwaters.com)

Îl ştiţi pe Roger Waters. Tipul acela cam genial, vizionar şi perfecţionist, care şi-a transformat colecţia personală de obsesii şi frustrări într-un zid ce stă în picioare din 1979. Un zid care, de câţiva ani, s-a reapucat de făcut milioane de dolari în jurul lumii. Totul într-o producţie unică conceptual, impresionantă, chiar năucitoare pe alocuri. L-am văzut din nou ieri, 25 august 2013, la Budapesta, cel mai probabil pentru ultima dată.

Locul

Stadionul Puskás Ferenc este o amintire nefericită a erei în care comunismul bântuia Europa. Arată mult mai rău decât în 1992, când l-am vizitat ultima dată pentru un concert Guns’n Roses – tencuială căzută, cabluri electrice ieşite din pereţi, culoare de trecere  ca nişte găuri negre, iluminare de cămin cultural, wc-uri mizerabile. Un stadion cu grad de intimitate zero, care te face să te simţi stingher chiar şi când eşti înconjurat de  multă lume. Sper ca guvernul maghiar să nu arunce bani pe o renovare inutilă, ci să-l dărâme şi să facă altul „mai trainic şi mai frumos”.

Publicul

Public prea cuminte, cam amorţit, neparticipativ, venit cu temele nefăcute. Pe o rază de 20 de metri în jurul meu (am stat în tribună), nimeni n-a cântat un vers. Oarecum explicabilă apatia pentru un public uşor îmbătrânit. Singurii care au mişcat puţin au fost cei din faţa scenei, dar şi ei erau mai concentraţi să filmeze şi să fotografieze.

Citeşte mai departe