
Ian Siegal (foto last.fm)
Atunci când nu au ceva, englezii mai degrabă inventează decât să importe. După care exportă. Blues-ul schizofrenic cu personalitate multiplă al lui Ian Siegel a ajuns şi în România. Ian Siegel a cântat la Oradea un blues atât de modern, creativ, ingenios, spectaculos şi adus la zi încât mi s-a făcut milă de de el, de mine şi de noi toţi din sală.
Ca un bucătar sucit, artist pe interior şi cu prea multă personalitate, Ian a servit pentru început nişte deserturi sofisticate, în timp ce nouă nici măcar nu ne era foame. După câteva piese, instrumentele au început să se aşeze şi blues-ul a devenit mai blues, mai aproape de forma în care îl ştim noi. Tocmai când mă gândeam că atmosferei îi lipseşte un plus de fum, omul cu alură de Mickey Rourke tânăr şi voce de Chris Isaak bătrân şi-a aprins o ţigară cu care a inundat scena de lemn din Blue Monday.
Apoi a continuat să-şi schimonosească muşchii feţei, coardele vocale şi coardele chitarei pe cântece care nu erau doar pretexte pentru solouri de chitară. Că doar blues-ul e blues, nu e concurs. Ajutoarele de bucătar (un tobar de o exuberanţă molipsitoare şi un bassist aproape robotic) au optimizat aromele pe care le-am prizat în grup. Un grup nu prea mare. Poate din cauză că blues-ul, la fel ca alfabetul, dacă nu se învaţă în copilărie, trece pe lângă urechi toată viaţa.
Continuă lectura →